VII - Painful memories

Era 31 decembrie, seara. Matt era plecat din oras si nu puteam petrece revelionul impreuna, deci eram doar eu si Evan (familia nu se pune la socoteala)...sau cel putin eu. Evan pleca totdeauna in noaptea de revelion si se intorcea dimineata, fara sa'mi spuna unde s'a dus. Nu aveam de gand sa stau si anul acesta singura, mai ales ca ma freca curiozitatea. Voiam sa aflu cu orice pret unde se ducea. Stateam in pat, uitandu'ma in tavan si gandindu'ma. Stiam ca Evan nu pleca, pana pe la 10 pm.
- La ce te gandesti? intreba Evan, care isi facu aparitia.
Stiam ca nu'mi va spune unde se duce, daca il intreb. Plus ca probabil ar fi fost si mai atent sa nu'l urmaresc daca afla.
- Matt, am zis eu in graba, nevenindu'mi alta scuza in minte.
Imi arunca o privire sictirita si se aseza pe un scaun, privind pe geam. Parea dus pe ganduri.
- Tu la ce te gandesti? l'am intrebat.
- La Alice.
- Cine'i Alice??
- Iubita mea.
- Huh?? Glumesti?
M'am ridicat din pat uitandu'ma fix la el. Un sentiment ciudat imi aparu, pe care nu mi'l puteam explica. Evan avea o iubita?? M'am incruntat putin, asteptand un raspuns.
- Artificial Linguistic Internet Computer Entity. A.L.I.C.E., zise el razand.
- Iti bati joc de mine...am zis eu, cazand inapoi in pat.
Sentimentul imi disparu, insa acum nu mi'l puteam scoate din minte. Mi se paru ciudat si ca sa nu ma mai gandesc la asta am inceput sa zic "Matt, Matt, Matt" intruna in minte.
- Ma duc sa vad ce mai fac aia prin casa...zise Evan.
M'am alertat gandindu'ma ca se pregateste sa plece. Urma sa aflu unde se duce. M'am ridicat incet zambind. Evan parasi camera. M'am dus tiptil si am deschis usa, urmarindu'l. O lua la dreapta, in living room, spre iesirea din casa. Am zambit larg,lasandu'ma in genunchi si am inceput sa ma tarasc pe jos, sperand ca nu ma va vedea nimeni. Am intrat in living, tarandu'ma sub masuta. Evan iesi din camera pe partea cealalta, indreptandu'se spre iesire. M'am tarat dupa el, pe dupa canapea fara sa ma vada tatal meu, care statea ca un porc cu berea in mana, uitandu'se la televizor. Am iesit din living room, indreptandu'ma spre usa pricipala. Ma simteam victorioasa, cand deodata se deschise usa si Evan se uita, sprijinit de perete cu mainile incrucisate, la mine.
- De ce ma urmaresti?
Am ramas inmarmurita uitandu'ma la el, in patru labe.
- Ughhhh......pai.....stii tu......da.
- Exact. Si eu eram de aceeasi parere...
Am ranjit, incercand sa fac o fata inocenta. Evan intra, inchizand usa si cerand o explicatie. M'am ridicat in picioare si cu fata in pamant i'am zis ca vreau sa stiu unde se duce in fiecare noapte de revelion. Evan ofta si gandindu'se putin, inchise ochii zicand "Bine". Zambetul imi reveni, iar el ma lua de mana, ducandu'ma afara. Am mers in jur de o ora, fara sa schimbam nici un cuvant. Era tacut si serios. Ma dureau picioarele de muream, insa nu am zis nimic. Am ajuns in cele din urma intr'un loc destul de pustiu, care era insa ocupat de un cimitir, luminat doar de candele aprinse la morminte. Am sarit gardul inauntru si am inceput sa umblam printre cripte si gropi. Evan imi dadu drumul la mana, lasandu'ma sa ma descurc singura (n'am cazut in nici un mormant din fericire...dar nici mult nu mai aveam). Evan se opri. Ramase uitandu'se fix la o piatra funerara. M'am apropiat, incercand sa citesc ce scria, insa era bezna. M'am intors, luand o lumanare de la un mormant vecin ca sa pot vedea.
- "Evan Blackmore"...am citit.
Evan ramase tacut, uitandu'se la mormant. Am inchis ochii, inghitind in sec.
- Imi pare rau...am zis in cele din urma.
- Nu'i vina ta.
Am infipt lumanarea in movila de pamant, la capul mortului.
- Mersi. Nu cred ca mi'a mai aprins cineva o lumanare de multa vreme...
M'am ridicat de langa mormant, imbratisandu'l. In ciuda faptului ca era o fantoma, eu il vedeam si il puteam atinge, ca si cum ar fi avut carne si oase. Atingerea sa era rece, insa era singurul lucru care imi incalzea inima. Imi dadu drumul, asezandu'se pe gardutul ce ii inconjura osemintele, cu privirea in pamant.
- S'a intamplat acum multa vreme, incepu el. Eram singurul copil a unei familii de oameni saraci. Parintii mei erau betivi si nu le pasa de mine. Am crescut singur, iar unicii mei prieteni erau niste repetenti de la scoala, ce consumau droguri. Era noaptea de revelion, iar eu fusesem cu amicii mei in oras, la o bere. In jur de 2 am, m'am intors acasa. Usa era descuiata. Am intrat intrat incet inauntru, auzind urlete in bucatarie. M'am gandit ca era doar o alta cearta intre parintii mei, cand l'am auzit pe tatal meu urland la mama mea, sa taca, dupa care urma o bubuitura, totul sfarsindu'se intr'o liniste de mormant. M'am gandit ca ceva era in neregula asa ca am intrat in bucatarie sa vad ce s'a intamplat.
Evan se opri pentru un moment. Amintirea acelei nopti groaznice il sfasia. Am ramas uitandu'ma la el, fara sa zic nimic.
- Cand am intrat.......cand am intrat, mama mea era lata pe jos, intr'o balta de sange, iar tatal meu statea aplecat peste ea plangand, cu un ciocan in mana. Craniul ei era facut zob si era imprastiat peste tot. Imi tremurau picioarele si am simtit ca mi'a cazut lumea in cap de la soc. De cum m'a vazut, tatal meu facu o criza de furie. Se napusti asupra mea. Eram prea ingrozit....nu m'am putut apara...M'a omorat in bataie...
Am inchis ochii, stergandu'mi lacrima ce se prelingea pe obraz.
- Imi pare atat de rau, Evan...
- Nu'i nimic, Rose. Din contra....iti multumesc.
- ...?
- Cand te'am cunoscut erai la fel ca mine, singura, fara prieteni, sau parinti carora sa le pese de tine. De aceea m'am apropiat de tine.
- Si eu iti multumesc ca ai fost si esti langa mine, i'am raspuns zambind.
Ne'am imbratisat din nou. Ma simteam mai aproape de el ca niciodata si stiam ca nimic in lume nu ne'ar fi putut desparti. Viata fara Evan ar fi fost ca oceanul fara apa...
Darkness be with you!